marți, 27 iulie 2010

Un altfel de Robin Hood....

De foarte multe ori apare o divergenta intre persoanele care considera ca neplata taxelor ne-a adus tara intr-o situatie financiara precara si cei care considera ca statul trebuie "fentat" deoarece el nu este un bun administrator al banilor.
Intr-o perioada in care se vorbeste asa de mult despre cresterea taxelor, despre taierea veniturilor din cauza lipsei de bani la buget si despre pastrarea bonurilor fiscale, ma gandesc ca ar putea fi un subiect interesant. Incep cu opinia pe care voi incerca sa o argumentez! Au dreptate atat evazionistii (cei care fac evaziune din convingeri doctrinare, nu cei care fura pe fata din "jmecherie" incercand sa aibe un avantaj in fata vecinului), cat si cei care considera ca taxele trebuie platite.

In esenta, taxele platite ar trebui sa se transforme in servicii publice, dificil de "fabricat" privat (precum aparare nationala, justitie, ordine publica), servicii publice strategice sau cu importante externalitati pozitive (infrastructura, educatie) sau servicii publice in domenii unde receptionarea serviciului se face mult timp dupa plata lor facand acele servicii un adevarat rai al hotilor (asigurari sociale)... si cam asta fac.
Problema cea mare este aceea ca serviciile de la stat sunt foarte scumpe! Mult mai scumpe decat am fi dispusi sa platim pentru ele si mult mai proaste decat am accepta. Mult mai scumpe si mai proaste decat daca ne-am asuma riscurile si le-am produce privat!

Motivul? Statul roman ajunge sa mixeze oarecum obiectivele (sociale si de crestere economica) si sa nu le cuantifice in nici un fel pentru a nu fi controlat.
Nu voi intra in discutii despre cum ajunge statul sa faca protectie sociala si intrajutorarea nepotilor pe banii publici deoarece ar fi doar o discutie frustrata in care toti povestim ce ni se pare ca stim. Pt asa ceva exista site-ul procisme.ro.

Problema cea mai mare mi se pare ca apare atunci cand statul intervine in economie luand de la saraci si dand la bogati!
Un exemplu in care statul ia de la saraci? Prin taierea bonurilor de masa din multe institutii si apoi impozitarea acestora. O astfel de masura nu va afecta niciodata un om pentru care acele bonuri reprezinta 1-2% din venituri... Aceasta masura il va afecta insa intr-un mod grav pe cel pentru care bonurile insemnau 10-20%, chiar daca nu va aduce venituri prea mari la buget (avand in vedere ca deja majoritatea firmelor au taiat acest beneficiu, multe chiar fara contraprestatie).
Un exemplu in care statul "da la bogati"? Programul "casa verde" prin care se finanteaza achizitia de panouri solare sau centrale eoliene (a caror preturi au crescut in ultima perioada datorita interventiei statului). Nu prea am vazut eoliene pe blocuri... si nici nu prea ar putea sta fara a provoca potentiale dezastre din cauza vibratiilor. Nici panourile solare puse pe bloc nu ar reprezenta cine stie ce economie avand in vedere un numar mai mare de locatari dintr-un oras asa ca acest program nu adreseaza in nici un fel majoritatea populatiei platitoare de impozite si lovita de masurile de austeritate si de scumpirea gigacaloriei... Poate insa ca guvernantii s-au gandit la populatia rurala care nu are acces la energie deloc!... NU... printre criteriile de evaluare, 20% reprezinta combustibilul inlocuit (care nu exista in cazul celor care au cea mai mare nevoie de energie) si respectiv alti 20% pentru raportul cost beneficiu al instalatiei (adica diferenta intre ce consum aveai inainte si ce consum preconizezi ca vei avea comparat cu costurile)... care in cazul in care inainte nu iti permiteai sa consumi nu va arata foarte bine!

Cu alte cuvinte, acesta este doar un program prin care economia facuta taind bonurile de masa ale unor amarati este cheltuita pentru incalzirea unor vile construite supradimensionat in perioada de boom economic. Pentru acest program se vor cheltui 25 milioane euro anul acesta... Ma intreb cate persoane vor beneficia de el si... cine vor fi acestia?

Acum ii inteleg pe libertarieni cand spun ca statul nu merita banii nostri! Din pacate insa impozitele pe care cineva nu le plateste cresc deficitul fiscal a carui reechilibrare presupune imprumuturi si astfel costuri si mai mari in perioada urmatoare. In plus, faptul ca un agent economic plateste taxele iar altul nu, ofera primului un avantaj concurential nociv pentru economie (la fel cum interventia statului pentru a ieftini anumite metode de incalzire pentru unii face ca preturile, fara bonificatia de la stat, a acelor metode sa creasca si creaza o cerere ce nu ar trebui sa existe pentru acele bunuri).

Daca exista o problema in acceptabilitatea metodelor alternative de productie a energiei, solutia nu este ajutarea unora (alesi pe spranceana) ci revenirea la niste preturi "reale" (nesubventionate) ale energiei care sa stimuleze adoptarea altor metode mai eficiente... in acelasi timp in care de la buget se elibereaza niste venituri in asa fel incat cei care beneficiaza de energie la preturi mai ridicate sa si-o poata permite (taxe mai mici si ajutoare sociale pentru cei care nu si-ar permite sa-si incalzeasca locuintele pe timp de iarna din pensie).

Ar trebui sa fim cu totii egali si sa platim la fel pentru serviciile pe care le-am primit, le primim sau speram ca le vom mai primi dar... fara o guvernare responsabila tot ce platim se duce pe apa sambetei, umfland anumite buzunare!
Robin Hood sau Andrii Popa s-ar cruci sa vada ce a ajuns omenirea... noi nu ne mai crucim... ramanem fara replica si... facem dansul pinguinului...

2 comentarii:

Anonim spunea...

Ne chinuim degeaba..oricat as incerca sa platesc sau nu impozite totul mi se pare o pierdere de vreme...sincer cand am inceput prima afacere acum 10 ani plateam tot...dupa 10 ani platesc la jumate...probabil ca dupa alti ani voi muta firmele din Romania. Nici nu stiu pe cine ar trebui sa ia naiba din tara asta. O zi buna.

Informatii-economice spunea...

De ce crezi ca ne chinuim degeaba? Singura problema pe care o vad eu este ca noi nu suntem destul de puternici, inteligenti si uniti incat sa ne spunem punctul de vedere.
Avem de-a face cu o clasa politica ce nu raspunde in nici un fel pentru ce face iar forma extrema de protest in romania este... dansul pinguinului!