sâmbătă, 3 martie 2012

eur - usd pe termen scurt si lung

Cei care ma (mai) citesc stiu ca obisnuiesc sa ma uit la o pereche valutara principala: Eur/Usd.
Motivul e acela ca in piata de la noi BNR intervine niveland "spike-urile" iar alte combinatii ma intereseaza mai putin.
Eur/Usd reprezinta si lupta pentru suprematie a doua zone dezvoltate... care cel mai probabil vor pierde ambele in acest meci.

Spuneam intr-un comentariu al postului precedent, postat undeva in ianuarie ce cred eu ca se va intampla pe eur/usd: Va ajunge pana la 1.34 si ceva dupa care va reveni pe scadere...

Ghici ce: a ajuns pana la 1.34 si a inceput sa scada!
Deocamdata inca mai vad posibila varianta a inca o crestere desi scaderea a fost mai brutala decat ma asteptam iar asta inseamna un impuls foarte puternic.

Nu uitati de scenariul pe termen ceva mai lung... daca nu se intampla vreo extensie, pana in toamna ar trebui sa ajungem acolo.
Ciudat e ca anul acesta se suprapun inceputul partii descendente a unui ciclu economic inceput in 2008 cu partea ascendenta a unui ciclu electoral inceput in acelasi an... Va mai amintiti cum atunci ne batea criza la usa iar politicienii promiteau cresteri salariale de 50%?

luni, 23 ianuarie 2012

Previziuni pentru 2012

Din pacate nu am tip pentru un post lung si bine documentat.
Totusi am vazut ca multi cititori asteapta previziunile pe 2012 asa ca o sa va dau un scurt preview:

1. Economic: Spuneam anul trecut de revelion ca din August situatia incepe sa se degradeze. Acum, dupa inca un scurt bulltrap lucrurile continua sa se degradeze. Partea buna e ca in 2012 e foarte probabil sa atingem bottom-ul. Partea rea este ca daca am dreptate nu este ultimul bottom!
Cine va pica? Mi-as dori si eu sa stiu! Stiu doar ca ultimul val va fi deleveragingul derivativelor si exista un top al bancilor inglodate in astfel de instrumente... Mai stiu si ca exista un top al bancilor europene infundate in rahat care nu o vor duce deloc bine... Ele pot ajuta dar ordinea nu e cea de acolo deoarece exista un inamic pe care-l credem prieten care decide cine cade si cine prospera... Statele. S-ar putea sa salveze pe cei care au facut cele mai mari greseli si sa lase sa pice "plevusca" dar cu siguranta nu vor putea sa protejeze intregul top.
Cu alte cuvinte pe undeva prin primavara ar trebui sa inceapa problemele economice, urmmate apoi de cateva colapsuri. E drept ca aceste probleme ar putea sa se amane 1/2 an dar... economia nu se reface de la sine iar sistemul trebuie sa intre intr-un proces de deleveraging.

Romania sta cel putin aparent ceva mai bine dar sa nu uitam ca are un rating destul de slab fata de ceilalti colegi europeni... suntem priviti ca tara emergenta atunci cand lucrurile merg bine si apetitul pentru risc e la cote maxime si ca periferia Europei atunci cand lucrurile merg prost.

2. Politic: E un an interesant...
Alegeri prezidentiale in US - vom vedea macar incotro se indreapta omenirea. Deocamdata vedem canndidatul libertarian cum se zbate pe ultimmul loc si ne dam seama ca lumea se indreapta spre episodul 3 din un topic dezbatut aici pe blog referitor la ce va fi dupa criza. Vor mai fi desigur alegeri si in alte puncte cheie din punct de vedere geopolitic... Rusia... Franta...
Schimbarile pot insemna noi vise si un nou avant dar... de obicei sunt privite de piete ca instabilitate motiv pentru care anul se arata si mai rau din punct de vedere economic. In plus, nimeni nu vrea ca lumea sa se dezintegreze in timpul mmandatului lui dar toti apreciaza daca pot da vina pe altcineva, in cazul acesta "mostenirea dezastruoasa".
Mai vedem si multe conflicte care mocnesc de multa vreme si care se aprind unul cate unul... conflicte care probabil vor reprezenta finalul acestei crize.


3. Social... acest cuvant in numele caruia multi hoti au confiscat multe lucruri bune defavorizand intr-un final tocmmai pe cei pe care aparent ii protejau...
Oamenii isi dau seama usor usor ca au fost pacaliti. A existat etapa in care bancile au fost de vina pentru ca le-au dat credite ieftine dar... banii ieftini si perturbarea sistemului valorilor porneau de fapt de la cei votati... ba chiar mai mult, cei votati au profitat la maxim, alaturi de bancherii preferati de toate beneficiile banilor ieftini si au salvat tot ce puteau salva lasand intr-un final nota de plata tot la contribuabil.
Trezirea e un moment urat pentru toata lumea deoarece visul frumos se termina si suntem dintr-o data confruntati cu o realitate care ne deranjeaza...
Pentru Romania aceasta realitate poate insemna cresterea datoriei publice de la 20 la 45% in cativa ani (ghici cine o va plati), lipsa reformelor din ultimii 20 de ani, taxe mari care sperie investitorii dar colectare redusa care da peste cap bugetele... si lista poate continua.
Intr-un final tot contribuabilul e lasat "holding the bag"...


Toate acestea par lucruri negative dar... atunci cand lucrurile merg rau si trebuie schimmbat ceva, amintiti-va ca trebuie sa fie mai rau inainte sa fie mai bine.
Anul acesta ar trebui sa fie un al doilea bottom al economiei mondiale care va crea premise pentru inca o urcare. Speranta noastra ar trebui sa fie pentru peste 3-5 ani... atunci e probabil ca vom incepe sa urcam din nou cu adevarat.

Ale mele nu sunt singurele previziuni pt 2012... va recomand sa le cititi pe ale tuturor si sa va faceti o imagine a optimismului/ pesimismului:
http://graphics.thomsonreuters.com/BV/Predictions2012.pdf
http://www.businessinsider.com/category/2012-economic-forecasts
http://www.saxobank.com/en/lp/Documents/OP-2012-Final-online-version.pdf
http://www.zerohedge.com/news/pimco-releases-2012-economic-forecasts-presenting-wall-street-2011-market-forecast-track-record
http://www.voanews.com/english/news/economy-and-business/Leading-Economists-Offer-Their-Forecasts-for-2012-136452278.html
http://www2.goldmansachs.com/gsam/docs/fundsgeneral/general_education/economic_and_market_perspectives/wp_economic_outlook.pdf
https://www.allianz.com/static-resources/en/economic_research/images_englisch/pdf_downloads/working_papers/v_1320142720000/konprog_eng.pdf

Amintiti-va totusi ceva: ATUNCI CAND TOATA LUMEA GANDESTE LA FEL, ESTE FIE UN TOP, FIE UN BOTTOM AL PIETEI!!!

vineri, 13 ianuarie 2012

Privatizarea UCIDE!!!???

Am vrut sa incep anul cu o postare in care sa explic previziunile sumbre ale anului acesta... Vroiam sa povestesc despre problemele economice si geo-politice care ne vor lovi in 2012. Din pacate se intampla in Romania niste fenomene care ma dezamagesc. Am ales ca primul post de anul acesta sa-l irosesc cu o problema care a divizat Romania in 2 tabere: Presedentia si restul lumii!

sursa imaginii: cotidianul 

Televiziunile au inceput sa vuiasca, internetul s-a umplut de campanii virale, zeci de prieteni ma invita sa sprijin SMURDul deoarece "Privatizarea sanatatii ne va UCIDE"!

Ma uit la televizor si nu imi vine sa cred... mi se pare ca este 1992, iar lumea se bucura cand "golanii" din piata universitatii sunt batuti de mineri... Nu ne vindem tara! nu privatizam... ai nostri sunt mai buni...
Au trecut deja 20 de ani de cand romanii au decis sa "nu-si vanda tara" iar lucrurile au mers din rau in mai rau. Tara nu a fost vanduta in numele celor multi catre investitori ce ar fi concurat pentru profit ci a fost lasata pe mana unor hoti care au inchis toate facilitatile de productie, au vandut-o la fier vechi, si-au luat o masina "jmechera" si au mancat banii.

Unul dintre domeniile cele mai corupte este sanatatea. Aceasta e caracterizata prin mai multe cotizatii paralele: cele oficiale si foarte impovaratoare, cele neoficiale de fiecare data cand un client are nevoie de o analiza sau un tratament si cele private unde pentru o contributie nu prea mare (in conditiile in care beneficiezi de un pachet achizitionat prin firma) primesti servicii de o calitate destul de ridicata.

M-as fi asteptat ca toata lumea sa sprijine un sistem care merge excelent dar nu m-as fi asteptat ca mii de oameni sa iasa in strada pentru a proteja un sistem care NU MERGE! Nu m-as fi asteptat ca cineva sa spuna vreodata ca doreste sa dea in continuare spaga daca vrea sa nu moara in spital... nu m-as fi asteptat ca un jurnalist (Andrei Zaharescu - Antena 1) dintr-o tara care a iesit din comunism printr-o revolutie sangeroasa sa spuna ca vor veni firme straine specializate in sanatate, cu multi bani, care vor oferi salarii mai bune doctorilor de pe salvarile actuale si care ii vor fura pe acesti doctori, lasand sistemul de urgenta de stat fara doctori buni!!!
Din pozitionarea jurnalistului ai fi putut jura ca un salariu mai bun pentru un doctor este motiv de protestat in strada! iar faptul ca va fi o salvare de stat care se va lupta cu alte 3 salvari private ca sa ajunga mai repede la tine pentru a te salva e cel mai rau lucru care ti se poate intampla...

Nu vreau sa fiu acuzat ca sustin o anumita parte politica! Cred cu tarie ca Basescu este un hot care a lasat Romania fara flota, ca doamna Udrea a subventionat o multime de proiecte private in care nu ar fi trebuit sa arunce banii luati din buzunarele noastre si ca sunt prea putini oameni corecti in politica romana! Cred de asemenea ca Partidul Lberal este cel care a marit aparatul de stat mai mult chiar si decat guvernele sociale si de asemenea ca PSD a devalizat de-a lungul timpului ministere cheie precum transporturile si sanatatea.

Nu cred insa ca privatizarea unor organisme care NU FUNCTIONEAZA desi se pompeaza sume imense in ele este un lucru rau! Nu cred ca vreodata concurenta va face rau vreunui domeniu! Nu cred ca banii nostri sunt cheltuiti bine in sanatate! Nu cred ca sunt tratat corect in sistemul public de sanatate!

Si nu imi vine sa cred ca am vazut pancarde care spun ca "Privatizarea ucide"!!!

Pentru toti cei care inca mai cred ca privatizarea si concurenta ucid dedic urmatorul cantec cu rugamintea de a invata ceva din istorie si a nu mai judeca o idee prin prisma sentimentelor fata de persoana care o propune!

Recunosc ca nu am citit propunerea legislativa si este adevarat ca "Diavolul este in detalii" dar argumentele celor care sustin SMURD mi se par mai degraba propaganda electorala bazata pe imaginea foarte buna a unui om care a creat un serviciu performant decat o argumentatie rationala. In aceste conditii cred ca e usor de inteles de ce mi se pare ca zecile de mii de oameni care au viralizat protestul si miile care au iesit in strada imi par o masa de manevra...



Edit 14.01 - 21:30:
Am gasit descrierea pe scurt a modificarilor provenite din acest nou proiect de lege. Trebuie sa recunosc ca desi unele ma dezavantajeaza cel putin aparent (sunt sigur ca daca as avea nevoie de o interventie costisitoare m-ar amana toti doctorii pana cand si-ar primi "parandaratul" care ar avea o valoare destul de apropiata de cea a coplatii), sunt de acord cu marea majoritate si consider ca ne-ar ajuta la cresterea satisfactiei celor care au nevoie de asigurare medicala.

Trebuie sa mai spun ca eu, la fel ca majoritatea "corporatistilor" am un abonament medical privat de care sunt foarte multumit. Nu am stat niciodata la coada, nu mi s-a pretins si nu a primit nimeni spaga pentru ceea ce trebuiau sa faca, nu s-au plans niciodata ca nu au ceva ce ar fi fost necesar si nu m-au pus niciodata pe mine sa merg sa aduc ceva.
Pe de alta parte mi-au dat mereu retete necompensate cu mai multe medicamente decat aveam nevoie dar in aceasta hora stiu (din retetele primite de parinti) ca au intrat si doctorii din spitalele publice si farmacistii (fiind unul dintre principalele metode prin care fondurile din sistemul medical ajung sa fie insuficiente.

luni, 7 noiembrie 2011

Cat de bine stau mamele bancilor din Romania

Probabil ca foarte multi se gandesc la ce ne asteapta in viitor. Cel mai adesea, in momentul in care ne dam seama ca se intampla ceva, dam cu totii buzna pe bloguri, reviste, forumuri si emisiuni economice la TV.
Ciudat e insa ca de fiecare data apare cate un domn impunator care a mai spus multe prostii pana atunci, care ne linisteste spunand ca va fi bine (si la vara cald)...
Imi amintesc ca in 2008 s-a pus problema ce se va intampla si a aparut unul cu chelie care a spus ca Romania nu va fi lovita... apoi a venit un viticultor spunand ca leul e puternic si ca rezista cu stoicism atacurilor... a fost urmat de o multime de melteni ce au vazut numai V in fata ochilor... si de atunci apar numai vesti bune de genul "de maine" incepem sa crestem economic, vor creste salariile si pensiile, vom angaja inca 17 milioane de oameni in sectorul bugetar ca restul lucreaza deja acolo si vom dota toti comunitarii cu covrigi in coada pentru a mai bate nca un record mondial... mereu de maine.

Stim cu totii ca banii sunt "sangele" unei economii asa ca sistemul bancar ar trebui sa fie inima acesteia. majoritatea stim ca bunastarea din 2003-2008 a fost cauzata de fluxul de capital care intra intr-o tara emergenta capabila sa ofere randamente imense, randamente pe care mamicile subsidiarelor de aici nu le mai vedeau de ani buni.

Probabil ca stiti noile norme de creditare care... culmea... intr-o tara a carei curs de schimb a fost asa de stabil in ultimii 2 ani, prevede un "test de stres" pentru clientii potentiali in care euro se depreciaza cu 35.5% (ma intreb de ce tocmai aceasta valoare si nu... 35.73%) iar CHF cu peste 40%...

Probabil ca v-ati dat seama ca motivul existentei BNR nu e stabilitatea preturilor ci mai degraba a sistemului bancar... si probabil ca v-ati dat seama din actiunile bancii centrale ca vom fi din nou loviti de un "tsunami".

Pentru a vedea care sunt bancile de care cel mai probabil ne vom desparti anul viitor aruncati un ochi pe documentul atasat. Atentie insa! Nu va lasati furati de detalii... Daca cele care nu au trecut testul au foarte multe sanse sa faca un atac de cord atunci cand va incepe iuresul, banci care stau mai bine decat multe dintre suratele lor pe care le consideram "stabile" au fost deja ingropate in mormanul de datorii (vezi pg 5 - Dexia care desi e flancata de cele mai mari banci de la noi a implodat deja si a fost nationalizata).

Mai jos inca un document, de aceasta data de la Credit Suisse, ce ne arata cat de sensibil e sistemul bancar (recomand vizualizarea documentului full screen).

Credit Suisse Stress Test Round 3

luni, 31 octombrie 2011

Un "Must read" pentru cei ce vor sa stie cum arata viitorul

New World Order

Pe scurt:
  • Problema Greciei se manifesta in toate tarile dezvoltate;
  • Deja am intrat cu totii in spirala problemelor din care Grecia nu mai poate iesi. Acele probleme de sustenabilitate ne vor afecta in mod dramatic;
  • Economiile mature din intreaga lume dezvoltata si imbatranirea populatiei fac ca redresarea sa fie de-a dreptul imposibila;
  • Problemele noastre nu mai pot fi mult timp mascate de cheltuielile guvernamentale si de deficite deoarece problemele Greciei au speriat deja creditorii;
  • Daca de maine ar disparea deficitele bugetare din toata lumea (deficite care deja s-au cronicizat), tot ar dura cel putin 3 ani ca sa se stabilizeze datoria, din cauza dobanzilor ce trebuie platite (la 100% datorie publica ar trebui ca toate tarile sa aibe cresteri in medie de 3% pentru a putea plati dobanzile);
  • Ca sa ajunem la un nivel considerat "mai sustenabil" (60% datorie publica din PIB) ne-ar trebui 20 de ani (prognoza FMI) in conditiile in care prognoza UE e ca in stilul in care evoluam vom ajunge la 600% datorie publica din PIB pana in 2050.
  • Vom realiza usor usor cate minciuni am auzit de la politicieni care vor sa isi sustina diferite programe politice (vezi cresterea cu 50% a salariilor profesorilor);
  • Cheltuielile publice ar putea ajunge la 45% din PIB in urmatorii 4 ani... adica un fel de China din punct de vedere al gradului de implicare al statului, de aceasta data la nivelul tuturor economiilor dezvoltate.

O singura concluzie si mai pe scurt, ca un fel de mangement brief: suntem in ____ pana peste gat.

duminică, 16 octombrie 2011

Despre stress si alte teste

Asa cum probabil stiti, Thompson-Reuters a aproximat testele de stres efectuate de ECB si a publicat rezultatele.
Cei care isi amintesc acest post stiu ca situatia la nivelul Europei e departe de a fi roza. Totusi, testele de stres au menirea de a readuce increderea in sistemul bancar mondial.
Partea cea mai interesanta e aceea ca daca ne luam dupa T-R, Dexia trece cu succes testele...

In conditiile acestea, banuiesc ca si Bancorex, Banca Agricola, Bankcoop, Banca Internationala a Religiilor, Dacia Felix, Banca Turco Romana, Banca Română de Scont (BRS) şi Banca de Investiţii şi Dezvoltare (BID)  ar fi trecut testele de stres europene...

Sfatul meu este sa dati click pe EuroZone Banks Capital Shortfall, sa va jucati cu aplicatia de mai jos modificand haircutul pentru fiecare tara in functie de asteptari si sa obtineti in final o lista mai realista a problemelor viitoare. Ganditi-va ca Dexia era expusa pe Italia, Grecia, Portugalia si Spania, in aceasta ordine.






Via Hymerion

joi, 15 septembrie 2011

Alea iacta est - criza despre care vorbeam se vede...

Acest articol a fost scris pe 10.09 si trebuia sa se posteze automat pe 14.09...

Din pacate nu a facut-o asa ca il postez manual acum. Intre timp lucrurile s-au mai schimbat dar ca de obicei in sensul prezis. O singura observatie: Eur va mai avea o revenire spre 1.39 fata de usd inainte sa o ia din nou in jos


Scriam acum o luna ca problemele economice se intorc...
Scriam acum un an ca anul acesta va fi unul critic...
Anuntam acum 6 luni ca August - Septembrie vor fi luni critice si ca acum va reincepe nebunia...

In acest moment consider ca "zarurile au fost aruncate"...
Acum sfatul meu e sa va tineti bine de ce aveti si sa incercati sa nu inchideti ochii in roller coasterul ce urmeaza sa ne poarte aproximativ un an... Daca va pricepeti si aveti destul sange rece puteti sa va multiplicati banii jucand intr-o piata in scadere dar asteptati-va si la nopti nedormite.

Ce se intampla acum? Americanii blocheaza relatiile cu Europa apreciind USD-ul (de la 1.45 la 1.36 intr-o saptamana) si provocand o criza de lichiditate asemanatoare celei ce a doborat Lehman acum 3 ani. Motivul? Europa a demonstrat si ea, la fel ca si US, ca nu e in stare sa-si manageuiasca cheltuielile.
In plus, in lipsa unui nou QE, si americanii au si ei nevoie disperata de lichiditati pentru a nu intra in default. Iar un nou QE va fi foarte dificil de aprobat in condutiile in care politicienii americani se apropie de campanie si vor sa demonstreze ca se tin de doctrina lor.

Ce urmeaza? Cel mai probabil bancile vor incepe sa incaseze lovituri puternice din partea organismelor de rating iar aceste lovituri vin cu imposibilitatea finantarii. Franta pare o favorita pentru a compensa downgrade-ul american (actiunile SocGen au scazut de la 40 la 20 in 2 luni, BNP de la 55 in Iulie la 30 acum etc.), Austria  a fost deja avertizata de FMI asa cum va spuneam si in trecut ca se va intampla (Erste a picat de la 37 in Iulie la 22 acum, actiunile RZB au scazut de la 37 la 24 in o luna), iar in ce priveste Grecia, Italia si Spania cred ca nu are sens sa comentez despre ele.

Dupa cum vedeti, aceste banci reprezinta majoritatea sistemului bancar din tarisoara noastra. Cu totii vor trebui sa trimita bani "acasa" pentru a ajuta "mamicile" sa reziste.
Trebuie sa va mai amintesc si ca BNR inaspreste conditiile de creditare, in principal in ce priveste creditele in moneda straina... asa cum in 2008 au inasprit conditiile pentru creditele imobiliare...

Cu toate acestea, in Romania se vorbeste preponderent de nunta lui Borcea, cat de rau s-a auzit Ina in difuzoare si de ce nu a vrut Marcel Pavel sa spuna Traian!!!

Cred ca deja cititorii acestui blog au o imagine destul de clara a ce se intampla. Rugamintea mea ar fi sa le spuneti si celor care casca ochii la TV la emisiuni de doi bani in care cineva se plange ca nu mai castiga la fel ca inainte, ca bunastarea din 2008 e foarte probabil sa nu se mai intoarca in urmatorii 10 ani. De asemenea, cred ca ar trebui sa protestam cand auzim salarii de zeci de mii de eur + bonusuri de milioane pentru managerii unor institutii de stat, cu contracte negociate pe baza de "parandarat" si a caror metoda de crestere a profitabilitatii va fi probabil cresterea pretului pe o piata de monopol si cu o elasticitate mica. Dar cum nu ati vrut nici sa ridicati un deget ca sa va fie mai bine, m-as mira ca mamaliga romaneasca sa "explodeze" vreodata.