miercuri, 5 mai 2010

Viitorul nu arata bine...

scuze pentru lipsa de timp.
O zi urata azi dar asteptata:

Dow Jones a scazut cu 2% (-225, de la 11152 la 10950) asa cum ne asteptam de ieri cand spuneam ca piata va shorta mai mult decat crezi. dupa cum spuneam acolo, "daca au inceput discutiile referitoare la asa ceva, nimic bun... cel putin nu pe termen scurt."
Interesant e ca scaderea s-a intamplat in ciuda unor semnale pozitive venite din economia US.

La noi incepe potopul. Pe cat de bine stateam din punct de vedere macro, pe atat de rau am ajuns! Ministerul finantelor este, a fost si va fi mereu un simplu contabil ce aplica regula de 3 simpla: am nevoie de o suma de bani ca venituri pentru a atinge deficitul prognozat... cresc taxele pentru a ajunge la acea suma...
Nimeni nu se gandeste ca o crestere a TVA va diminua masiv cererea interna si astfel orice sansa de crestere economica... nici ca o crestere a impozitului pe venit va incuraja evaziunea si ca veniturile vor creste doar marginal... Guvernantii nu au invatat nimic din cresterea accizelor!
Un model econometric al lui Alter arata ca o crestere a TVA cu 1% va spori incasarile bugetare cu 0.65%... Cred ca e o estimare destul de pozitiva. Se poate si mai rau!

Aceiasi guvernanti spun mereu ca nu e adevarat sau ca FMI ne cere modificarea taxelor. FMI (pe cat de mult nu-mi place organizatia) nu ne cere nimic! Ei ne dau bani daca respectam niste conditii. Conditiile se refera la o dinamica a economiei care sa ne permita plata datoriilor.
Ei ne-au cerut doar un deficit mai mic. Noi am mintit in ce priveste cresterea economica, somajul, incasarile bugetare si chiar restructurarea cheltuielilor publice.

Pentru cei care vor sa arunce cu pietre in greci, nu uitati ca la ce guvernanti avem, s-ar putea sa ajungem si noi in situatia lor!

Leul e batut in cuie in ciuda scaderii de dobanda a BNR si in ciuda evolutiei negative a celorlalte valute din regiune... la urma urmei avem bani sa sponsorizam speculatorii...

Maine ar trebui sa apara indicele vanzarilor cu amanuntul pt .ro. Si-a mai temperat scaderea dar vin vremuri grele...

Inca mai sunt dator cu 2 articole promise dar de care n-am timp... de-abia astept sa vad cum comentati acele informatii si daca vedeti aceleasi speculatii...
Urmeaza o perioada interesanta pentru noi toti.

4 comentarii:

Anonim spunea...

ce vrei sa spui cu aparitia acelui indice al vanzarilor cu amanuntul?

Informatii-economice spunea...

Indicele vanzarilor cu amanuntul masoara valoarea totala a bunurilor si serviciilor vandute in fiecare luna. Un trend ascendent are un efect pozitiv asupra monedei deoarece Vanzarile cu Amanuntul detin o parte importanta din cheltuielile de consum, care sunt un factor important de crestere economica, cu impact semnificativ asupra PIB-ului. Traderii urmaresc cu atentie acest indice deoarece este primul indicator publicat intr-o luna care prezinta evolutia comportamentului consumatorilor. Cifra prezentata reprezinta modificarea procentuala a vanzarilor cu amanuntul raportata la luna anterioara sau anul precendent. - conform site-urilor de trading.

in februarie am avut o scadere de -10.3%, in martie s-a mai temperat scaderea la 8% iar in aprilie se pare ca am scazut din nou la 8.3.
Datele nu sunt insa desezonalizate.

Anonim spunea...

Poti preciza unde se poate gasi modelul econometric al lui Altar in legatura cu variatia veniturilor bugetare la modificarea TVA?Multumesc

Informatii-economice spunea...

@Anonim, nu-mi mai amintesc unde am gasit respectivul model dar iti recomand biblioteca ASE ca loc de inceput.